Pe măsură ce petreceam tot mai mult timp cu acești oameni care Îl urmează pe Isus, am descoperit mai multe despre Vestea Bună din Biblie. Am fost în special mișcat de faptul că Dumnezeu S-a descoperit pe Sine ca un Dumnezeu care este aproape, căruia Îi pasă de noi. Până în acel moment eu știam de un Allah foarte măreț și inaccesibil.
Am învățat în islam că Isus a fost un mare profet, dar Mohamed a fost ultimul, iar Coranul a înlocuit toate celelalte scrieri. Cu toate acestea, ascultarea de poruncile din islam nu mi-a adus pacea pe care am dorit-o de mult. M-am luptat pentru un timp, și chiar am decis să nu mai merg nici la moschee, nici la biserică. În schimb, am mers în cluburile de noapte și am început să consum alcool. Totuși am continuat să mă gândesc: “Unde ai ajuns? Când ai de gând să decizi între islam și Isus, Mesia?
Un accident de muncă mi-a dat câteva luni libere, timp în care puteam să reflectez. Prietenii mei creștini s-au rugat mult pentru mine. Într-o seară, foarte obosit și singur, m-am rugat cu voce tare, invocând numele lui Isus. “Dacă Tu ești Salvatorul, Cel care ne dă pacea cu Dumnezeu, atunci descoperă-Te și mie!” Apoi am adormit. Când m-am trezit, teama mea a dispărut și am avut și am simțit în sfârșit pacea! Mi-am sunat prietenii ca să le dau vestea aceasta.Continui să descopăr multe aspecte ale noii vieți și puterea lui Dumnezeu care ne poate transforma. Acum mă rog în fiecare zi ca să pot să îmi iubesc aproapele și să Îl fac pe Isus de cunoscut și altora.
Sursa: www.stiricrestine.ro

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu