Pe măsură ce violenţa împotriva minorităţilor creştine continuă în Mosul, Irak, Carl Moeller, din cadrul Open Doors SUA, se îngrijorează de faptul că SUA şi-a întors focalizarea de pe aceşti creştini persecutaţi, întrucât SUA nu mai are o prezenţă militară în ţara din Orientul Mijlociu.
Moeller, preşedinte/CEO al monitorizării drepturilor omului Open Doors SUA, numeşte violenţa continuă împotriva creştinilor din Mosul “religicid”, spunând într-o declaraţie recentă: “Creştinii din oraşe precum Bagdad şi Mosul sunt cuprinse de terorism. Aceştia fug în masă. (Pe 16 august) s-a raportat că cel puţin douăzeci de oameni au murit în explozii şi împuşcături, în întreaga ţară.”
Violenţa a început în 2003, când forţele militare SUA l-au dat jos pe preşedintele irakian Saddam Hussein. Ulterior, ocupaţia din Irak a rezultat într-o violenţă imensă între creştini, minoritatea din ţară, şi musulmani.
Ca urmare, 50 000 de creştini au emigrat din Mosul, din 2003, mutându-se în ţările apropiate din Orientul Mijlociu, cum ar fi Siria, Turcia şi Iordania.
Moeller a precizat pentru The Christian Post că violenţa din Mosul a fost “o imensă criză a drepturilor omului timp de mai mulţi ani.”
“Actul, cu lumina reflectoarelor pe Siria, Nigeria şi Afganistan, şi retragerea trupelor din Irak în luna decembrie, Irakul a fost plasat în spate. Dar noi, ca creştini din Occident, trebuie să continuăm să ne rugăm pentru fraţii şi surorile noastre din Irak, care se confruntă cu dispariţia, dacă nu ne rugăm şi nu pledăm pentru ei”, a declarat Moeller.
În prezent, creştinii din Siria suferă persecuţie, întrucât ţara îndură una dintre cele mai înspâimântătoare războaie civile din istorie.
Sursa: www.stiricrestine.ro

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu