De ce te plângi când toţi lovesc în tine
Rămâi mereu o stâncă de granit
Un pom crescut chiar lângă drum şti bine
Când are rod de toţi este lovit.
De ce te plângi când nu mai e lumină
Şi lupta grea o clipă te-a învins.
Eşti obosit şi calea ţi-e străină
Priveşte sus, în port e faru-aprins.
De ce te plângi când ai cazut pe cale
Eroii cad şi se ridică iar
Căderea dar e partea vieţii tale
De te ridici atunci devii un far.
De ce te plângi când marea se frământă
Iar norii grei umbresc cărarea ta
Mai sus de nori speranţa se avântă
Acolo-i zi, curaj nu dispera.
De ce te plângi când fraţii tăi de cruce
Te-au părăsit ca tot ce-i omenesc
Când peste ei un glas duios şi dulce
Îţi spune azi :”Eu nu te părăsesc.”
De ce te plângi când toţi te-au dat uitării
Tu eşti chemat lumină să răsfrângi
Dar nu uita,de n-ai răspuns chemării
Tu eşti înfrânt şi poţi atunci să plângi.
Amin!
Florin Lăiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu