Stări conflictuale în familie

Un factor care duce la probleme, îl constituie aşteptările nerealiste pe care este posibil să le nutrească unul sau ambii parteneri de căsătorie. Romanele de dragoste, revistele care se bucură de succes la public, programele Tv şi filmele pot crea speranţe şi visuri care diferă foarte mult de viaţa reală.

Când aceste visuri nu i se împlinesc, o persoană se poate simţi înşelată, nesatisfăcută sau se poate lăsa pradă amărăciunii.

Atunci, cum pot găsi fericirea în căsnicie două peroane imperfecte? Pentru a ajunge la o relaţie încununată de succes este nevoie de eforturi.

Biblia are un caracter practic. Ea recunoaşte bucuriile căsătoriei, dar şi avertizează că aceia care se căsătoresc "vor avea necazuri pământeşti" (1Corinteni 7:28). După cum s-a amintit deja, ambii parteneri sunt imperfecţi şi înclinaţi spre păcat.

Structura intelectuală şi afectivă, precum şi educaţia fiecăruia dintre parteneri diferă de a celuilalt.

Uneori cei doi nu sunt de aceiaşi părere în privinţa banilor, a copiilor şi a rudelor. Faptul că nu dispun de suficient timp pentru a face unele lucruri împreună, precum şi problemele de natură intimă, pot fi de asemeni o sursă de conflict. Este nevoie de timp pentru a soluţiona astfel de probleme. Majoritatea cuplurilor căsătorite sunt capabile să facă faţă acestor dificultăţi şi să găsească soluţii care să îi satisfacă pe amândoi.

Multe persoane constată că le este greu să-şi păstreze calmul când discută despre sentimentele lor rănite, despre neânţelegeri sau despre slăbiciunile personale. În loc să spună sincer:"Am impresia că am fost înţeles greşit", unul dintre soţi se poate supăra şi poate exagara lucrurile. Multe persoane vor spune:"Nu-ţi pasă decât de tine" sau "Nu mă iubeşti".

Nedorind să ajungă la ceartă, celălalt partener poate refuza să răspundă.

O cale mai bună de urmat este aceea de a asculta următorul sfat al Bibliei:"Mâniaţi-vă şi să nu păcătuiţi. Să nu apună Soarele peste mânia voastră"(Efeseni 4:26). Un cuplu cu peste 60 de ani de căsătorie a fost întrebat cum au reuşit să aibă o viaţă de cuplu pe cât de armonioasă, pe atât de fericită. Răspunsul a fost:"Am învăţat să nu mergem la culcare fără să ne rezolvăm neânţelegerile, indiferent cât de neânsemnate ar fi fost ele". Când soţul şi soţia sunt în dezacord fiecare dintre ei trebuie să fie "grabnic la ascultare, încet la vorbire, încet la mânie"(Iacov1:19).

După ce ascultă cu atenţie, ambii parteneri ar putea considera necesar să-şi ceară scuze:"Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi"(Iacov 5:16).

A spune cu sinceritate:"Iartă-mă că te-am jignit" pretinde umilinţă şi curaj. Însă soluţionarea neânţelegerilor în această manieră se va dovedi foarte eficientă, ajutându-i pe cei  doi nu numai să-şi rezolve problemele, ci şi să cultive căldura şi intimitatea care îi va ajuta să găsească mai multă plăcere unul în compania celuilalt.

Pierderea calmului duce la mânie, ceea ce este cu mult mai grav şi mai distructiv.

"Respiră adânc!", "Numără până la zece!", "Muşcă-ţi limba!"

Nu sunt cunoscute asemenea expresii? Mulţi le spun în gând pentru a se calma când sunt agitaţi.

Pentru a preântâmpina o izbucnire de mânie, unele persoane fac o plimbare. Acestea sunt modalităţi obişnuite de a face faţă mâniei şi de a rămâne în relaţii bune cu ceilalţi.

În ultimii ani însă, sfaturile contradictorii date de specialişti cu privire la ţinerea sub control a mâniei sau la înăbuşirea ei îi descumpănensc pe mulţi.

De exemplu, unii psihologi au avansat teoria că este bine să dai frâu liber mâniei dacă lucrul acesta te face să te simţi mai bine. Alţii avertizează că izbucnirile periodice de mânie sunt aun semn mai sigur al morţii premature decât alţi factori de risc, cum ar fi fumatul, hipertensiunea şi nivelul ridicat al colesterolului.

Cuvântul lui Dumnezeu afirmă cu claritate:"Lasă mânia, părăseşte iuţeala; nu te supăra căci aceasta duce numai la rău"(Psalmul 37:8). De ce dă Biblia un sfat atât de concret? Sentimentele necontrolate duc la fapte necontrolate. Lucrul acesta s-a adeverit foarte timpuriu în istoria omenirii. Iată ce citim:"Cain s-a mâniat foarte tare şi i s-a posomorât faţa". La ce a condus lucrul acesta? Mânia a pus stăpânire pe el într-o aşa măsură, încât inima i s-a împietrit şi nu a mai ascultat de sfatul lui Dumnezeu de a face ce este bine. Din cauză că nu şi-a stăpânit mânia, Cain a comis un păcat grav- l-a ucis pe fratele său:"Cain a zis fratelui său Abel:"Haidem să ieşim pe câmp". Dar pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel şi l-a omorât"(Geneza 4:8).

Saul, primul rege al Israelului, a fost cuprins şi el de mânie când a auzit că David era lăudat foarte mult:"Femeile care cântau, îşi răspundeau unele altora şi ziceau:"Saul a bătut miile lui, iar David, zecile lui de mii. Saul s-a mâniat foarte tare şi nu i-a plăcut cuvântul acesta"(1Samuel 18:7).

Mânia a pus stăpânire pe gândurile lui Saul într-o aşa măsură, încât el a încercat de câteva ori să ia viaţa lui David.

Deşi David a încercat de mai multe ori să stabilească relaţii de prietenie cu Saul, acesta nu a dorit să se împace. În cele din urmă, Saul a pierdut complet favoarea lui Dumnezeu.

•"David cânta, ca şi în celelalte zile, şi Saul era cu suliţa în mână. Saul a ridicat suluţa zicându-şi în sine:"Voi pironi pe David de perete"(1Samuel 18:10-11).

•"Saul se temea de Davis, pentru că Domnul era cu Davis şi Se depărtase de la el"(1Samuel 18:12).

•"Căci gelozia înfurie pe un bărbat şi n-are milă de ziua răzbunării, nu se uită la nici un preţ de răscumpărare şi nu se lasă înduplecat nici chiar de cel mai mare dar"(Proverbe 6:34-35).

În mod inevitabil, când cineva dă frâu liber mâniei, el sau ea va spune şi va face lucruri care vor răni pe ceilalţi:"Un om mânios stârneşte certuri şi un înfuriat face multe păcate"(Proverbe 28:22).

Cain şi Saul s-au mâniat deoarece, fiecare în felul lui erau invidioşi şi geloşi. Cu toate acestea, izbucnirile de mânie pot avea diferite cauze. O critică nejustificată, o insultă, o neânţelegere sau un tratament nedrept ar putea fi scânteia care aprinde o izbucnire de mânie. 

Exemplul lui David şi cel al lui Cain scot la iveală o deficienţă gravă pe care o aveau amândoi.

Se pare că jertfa lui Cain nu a avut ca motivaţie credinţa:"Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât a lui Cain"(Evrei 11:4).

Faptul că Saul nu a ascultat de poruncile, chiar exprimate ale lui Dumnezeu şi încercările lui ulterioare de a se dezvinovăţi au avut drept consecinţă pierderea favorii lui Dumnezeu.

Evident, cei doi au rupt relaţiile cu Dumnezeu. Cât de diferite au fost aceste atitudini de cea a lui David, care avea motive să fie mânios din cauza modului în care se purtase Saul cu el. David s-a stăpânit. Care a fost motivul? El a spus:"Să mă ferească Domnul să fac împotriva domnului meu, care este unsul Domnului o asemenea faptă". David avea viu în minte relaţia sa cu Dumnezeu, iar lucrul acesta s-a răsfrânt asupra relaţiilor sale cu Saul. El a pus problema sa înaintea Domnului:"Domnul va judeca şi va hotărâ între mine şi tine, El va vedea, El îmi va apăra pricina şi El îmi va face dreptate, înzbăvindu-mă din mâna ta"(1Samuel 24:15).

Într-adevăr, odată scăpată de sub control, mânia are consecinţe grave. Apostolul Pavel a avertizat:"Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi"(Efeseni 4:26).

Deşi indignarea îndreptăţită este o reacţie firească, există întotdeauna pericolul ca mânia să devină o piatră de poticnire pentru noi.

Prin urmare, nu este de mirare că faptul de-a ne ţine mânia sub control este o adevărată încercare. Cum putem să facem lucrul acesta? O modalitate importantă este aceea de a cultiva relaţii strânse cu Dumnezeu. El ne îndeamnă să ne deschidem inima şi mintea înaintea lui.

Spuneţi-i ce vă nelinişteşte şi rugaţi-vă pentru o inimă calmă ca să vă stăpâniţi mânia:"O inimă liniştită este viaţa trupului, dar pizma este putrezirea oaselor"(Proverbe 14:30)

"Fiţi siguri că "ochii Domnului sunt peste cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunile lor"   (1Petru 3:12).

Rugăciunea vă poate modela şi vă poate îndruma. În ce mod? Ea poate avea o profundă influenţă asupra modului în care vă comportaţi cu alţii. Aduceţi-vă aminte cum se poartă Domnul cu voi. După cum spun Scripturile Dumnezeu "nu ne face după păcatele noastre"(Proverbe 103:10).

Un spirit iertător este esenţial "ca să nu lăsăm pe Satana să aibă câştig de la noi"(2Corinteni 2:10-11).

În plus, rugăciunea vă ajută să vă deschideţi inima spre a fi îndrumaţi de Duhul Sfânt, care poate schimba obiceiuri adânc înrădăcinate. Dumnezeu dă cu bucurie o pace care întrece orice pricepere şi care vă poate elibera din strânsoarea mâniei:"{i pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus"(Filipeni 4:7).

Cu toate acestea, rugăciunea trebuie să fie însoţită de studierea permanentă a Scripturii ca să înţelegem care este voia lui Dumnezeu:"De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului"(Efeseni 5:17); şi "Înţelepciunea care vine de sus, întâi curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roduri bune, fără părtinire, nefăţarnică"(Iacov 3:17).

Dacă personal vă vine greu să vă ţineţi sub control mânia, străduiţi-vă să înţelegeţi care este voia lui Dumnezeu în această privinţă.

Apostolul Pavel a dat următorul sfat important:"Să facem bine la toţi, dar mai ales celor din casa credinţei (fraţilor din credinţă)"(Galateni 6:10).

Concentraţi-vă gândurile şi faptele asupra modului în care le puteţi face bine altora.

Asemenea activităţi pozitive şi sănătoase vor încuraja empatia şi încrederea şi vor reduce neânţelegerile, care pot genera cu uşurinţă mânie.

Psalmistul a spus:"Întăreşte-mi paşii în Cuvântul Tău şi nu lăsa nici o nelegiuire să stăpânească peste mine! Multă pace au cei care iubesc Legea Ta şi pentru ei nu este cădere"(Psalmul 119:133,165).